Noi reguli în sensul giratoriu. Cine și cum trebuie să acorde prioritate

sens-giratoriu

foto g4media.ro

Circulația în sensul giratoriu, o provocare pentru mulți șoferi, ar putea fi simplificată. Cel puțin în teorie. Parlamentarii vor să schimbe definiția, ca să nu mai existe interpretări și să nu mai existe accidente.

Potrivit noii definiții, „participantul la trafic încadrat pe banda a doua, care doreşte să părăsească sensul giratoriu la a doua ieşire, trebuie să acorde prioritate vehiculelor încadrate pe banda întâi, deoarece aceste autovehicule se deplasează în cadrul sensului giratoriu”.

Din noua definiție a sensului giratoriu va fi eliminată ideea de intersecție. În prezent, Codul Rutier include în categoria intersecțiilor cu circulație dirijată și intersecțiile în care circulația se desfășoară în sens giratoriu.

Potrivit parlamentarilor, Codul Rutier actual nu reglementează și situația în care în sensul giratoriu sunt mai multe benzi de circulație, iar prevederile legislative din prezent pot produce confuzie și erori prin greșita definire a sensului giratoriu ca fiind o intersecție.

Iniţiatorii proiectului de lege sunt senatorii USR Negoi Eugen-Remus, Vicol Costel, Vlad Sergiu Cosmin, dar şi deputaţii USR Botez Mihai-Cătălin şi Chichirău Cosette-Paula.

Noi reguli în sensul giratoriu

Conducătorul unui vehicul trebuie să semnalizeze schimbarea direcției de mers pe întreaga durată a manevrei.

Nu în ultimul rând, pentru că se va renunța la a mai considera intersecție un sens giratoriu, se renunță la specificarea tipului de intersecție în care se încadrează un sens giratoriu: cu circulație nedirijată sau dirijată. În prezent, Codul rutier stabilește că în categoria intersecțiilor cu circulație dirijată sunt incluse și cele în care circulația se desfășoară în sens giratoriu.

Modificarea regulilor privind circulația în sensul giratoriu este necesară, potrivit inițiatorilor propunerii, deoarece „prevederile legale incidente în cazul circulaţiei în sens giratoriu sunt lipsite de claritatea necesară unor norme juridice (…), fiind susceptibile să dea naştere la numeroase interpretări din cauza cărora se produc accidente de circulaţie în sensurile giratorii şi sunt aplicate sancţiuni contravenţionale în mod neunitar, în funcţie de modul în care agentul constatator interpretează dispoziţiile legale în materia sensului giratoriu”.

Exit mobile version