Motociclist accidentat mortal în Craiova

accident-motociclist-Craiova

accident-motociclist-Craiova

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că un motocliclist și-a pierdut viața, luni, în urma unui accident care a avut loc pe DN 65F, în municipiul Craiova.

În accident au fost implicate o motocicletă și o mașină. În urma impactului, motociclistul a decedat, potrivit polițiștilor.

„La fața locului s-au deplasat polițiștii, care au constatat că, un autoturism condus de un bărbat de 65 de ani, din comuna Ghercești, pe DN 65 F, dinspre Filiaşi către Balş, la intersecţia cu strada Aviatorilor a intrat în coliziune cu o motocicletă, condusă de un bărbat de 59 de ani, din Craiova, care circula din sens opus. Din păcate, în urma evenimentului rutier, conducătorul motocicletei a decedat la fața locului. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ”,

a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Mihaela Sadoveanu.

Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de ucidere din culpă, cercetările fiind continuate, pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

Exit mobile version