Minivacanță de Rusalii. Câte zile și când au liber angajații

minivacanta-Rusalii

foto bzi.ro

Românii care lucrează la stat sau la privat vor avea, în luna iunie, o minivacanță de trei zile, ca urmare a faptului că urmează sărbătorirea Rusaliilor. Sărbătoarea Rusaliilor va avea loc duminică, 12 iunie. Ziua de 13 iunie este a doua zi de Rusalii și va fi tot liberă.

Rusaliile sau Pogorârea Sfântului Duh este una dintre cele mai vechi sărbători creștine. Rusaliile sunt prăznuite la 50 de zile de la Înălțarea Domnului, când Duhul Sfânt s-a coborât peste apostoli. Sărbătoarea este cunoscută și ca ziua întemeierii Bisericii, când se spune că s-au convertit la creștinism 3.000 de oameni.

De Rusalii se leagă mai multe superstiții, iar oamenii păstrează încă unele tradiții: își împodobesc casele cu frunze sfintițe de tei sau de nuc, pentru a îndepărta duhurile rele, ung ușile cu usturoi, pentru a fi feriți de ghinion tot anul și dansează Jocul Călușarilor, pentru a alunga spiritele Ielelor care vin să facă rău.

Ce zile libere vor mai avea angajații în 2022:

Exit mobile version