Medici amendați pentru nereguli grave: mâini murdare și fișe fără parafă

spital-Sibiu

foto tribuna.ro

În urma unor informații apărute în presa locală cu privire la o serie de nereguli semnalate în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu, inspectorii Direcției de Sănătate Publică Sibiu au demarat controale la Secția de Primiri Urgențe a unității medicale.

În urma controalelor DSP au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare totală de 13.000 de lei unor cadre medicale.

Printre neregulile descoperite se numără lipsa parafei medicilor specialiști sau lipsa totală a parafei pe fișele de prezentare a pacienților în urgență, angajați ai secției fără controlul medical periodic sau nerespectarea precauțiunilor standard privind igiena mâinilor, potrivit Turnul Sfatului.

Răspunsul integral al celor de la DSP Sibiu

„Vă aducem la cunoștiință următoarele:

În urma informațiilor apărute în mass-media locală, Serviciul Control în Sănătate Publică din cadrul DSP Sibiu s-a autosesizat și a demarat o acțiune de control și verificare a situațiilor prezentate, desfășurată la nivelul Unității de Primiri Urgențe din cadrul SCJU Sibiu, în perioada 28.07 – 01.08.2022.

În urma acestei acțiuni au fost identificate următoarele neconformități, la care s-au aplicat sancțiuni contravenționale, după cum urmează:

-Unitatea a solicitat aprobarea MS pentru scoaterea la concurs a postului de medic șef;

Pentru remedierea neconformităților constatate în unitatea sanitară au fost formulte recomandări și s-au stabilit termene de remediere.”

Exit mobile version