Un incident grav a avut loc în comuna Prunisor din Mehedinți, unde un primar este acuzat de agresiune asupra paznicului primăriei. Victima a suferit răni și a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale, depunând ulterior o plângere.
Primarul l-a bătut pe paznic pentru că acesta nu vrea să-l mai voteze.
Potrivit martorilor, edilul ar fi consumat alcool înainte de incident. Se pare că totul s-a întâmplat în jurul orei douăsprezece noaptea.
Paznicul unei primării din Mehedinți, bătut de edil
Primarul a participat la o petrecere, după inaugurarea noului sediu al partidului, unde s-a consumat alcool, conform actualmehedinti.ro.
Ulterior, s-a deplasat la primărie, unde paznicul, în vârstă de 62 de ani, își desfășura serviciul. Scandalul ar fi izbucnit din motive politice, în momentul în care paznicul a refuzat să-l voteze pe primar.
Acesta din urmă a reacționat violent, agresându-l pe paznic care a depus plângere la Poliție și s-a prezentat la Medicina Legală pentru a fi evaluat de către medici.
În urma incidentului, paznicul și-a exprimat temerile cu privire la posibilele repercusiuni asupra locului său de muncă. În ciuda acestor aspecte, primarul nu a fost găsit la sediul primăriei, iar familia victimei a afirmat că acesta a fost ajutat să părăsească locul scenei de către viceprimar, în stare de ebrietate.
Poliția a deschis un dosar penal
Între timp, poliția a început o anchetă și a deschis un dosar penal pentru agresiune. Presa locală a încercat să-l contacteze pe primarul comunei Prunisor, Emilian Vilcu, dar fără succes, deoarece acesta nu era prezent la primărie și nu a răspuns la telefon.
„La data de 14 martie a.c., ora 23.41, poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală Şimian au fost sesizaţi de un bărbat de 61 ani, din comuna Prunişor, despre faptul că ar fi fost agresat de un alt bărbat. Din cercetările efectuate, poliţiştii au stabilit că la data de 14 martie a.c., ora 23.35, apelantul, in timp ce asigura paza unei unităţi administrativ-teritoriale ar fi fost agresat fizic de un bărbat de 49 ani”,
a transmis IPJ Mehedinţi.
