Lumina Sfântă va fi adusă și anul acesta la București de la Ierusalim

lumina-sfanta

foto playtech.ro

Tradiția aducerii Sfintei Lumini de la Ierusalim, inaugurată de Patriarhul Daniel în anul 2009, continuă și în acest an, informează Biserica Ortodoxă Română.

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim, în seara zilei de sâmbătă, 23 aprilie 2022, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, Superiorul Așezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, şi va fi oferită, ca întotdeauna, delegaţilor eparhiilor Patriarhiei Române prezenți la Aeroportul Internaţional „Otopeni”.

Centrele eparhiale, prin protopopiate, vor distribui Lumina Sfântă fiecărei parohii.

În aceeași seară, în intervalul orar 19:30 – 20:30, va avea loc pe Colina Bucuriei procesiunea primirii Sfintei Lumini de către Preafericitul Daniel, la Catedrala Patriarhală.

Exit mobile version