Un incendiu a izbucnit în noaptea de miercuri spre joi la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” (Otopeni) București, în zona culoarului de legătură dintre terminalele „Sosiri” și „Plecări”. O femeie este suspectată că ar fi provocat incidentul.
Incendiu la Aeroportul Otopeni
O femeie a pus foc intenționat într-o toaletă. „La data de 29 octombrie 2026, în jurul orei 01:15, polițiștii din cadrul Serviciului de Poliție Transporturi Aeriene „Henri Coandă” au fost sesizați cu privire la faptul că ar fi izbucnit un incendiu în zona culoarului de legătură dintre terminalele „Sosiri” și „Plecări” din cadrul aeroportului”, a transmis Poliția Transporturi Aeriene într-un comunicat.
Femeia a dat foc coșului de hârtii din toaletă, aflat lângă chiuvete, potrivit Adevărul.
La sosirea echipajelor, în zona respectivă se degajau cantități de fum, iar pompierii civili ai Serviciului de Salvare și Stingere Incendii din cadrul aeroportului au intervenit pentru localizarea și lichidarea focului.
În apropierea locului incendiului a fost identificată o femeie, bănuită de producerea incidentului.
„La fața locului a fost identificată o femeie, cetățean român, bănuită de săvârșirea faptei, căreia i-au fost acordate îngrijiri medicale de către echipajul medical al aeroportului. Față de aceasta a fost dispusă măsura transportării, sub escortă, la mai multe unități spitalicești, în vederea acordării îngrijirilor medicale și efectuării consulturilor de specialitate, unde a rămas internată”.
„Din verificările efectuate a rezultat că aceasta figurează cu multiple internări în unități spitalicești de psihiatrie”, se mai arată în comunicat.
Din fericire, incidentul nu s-a soldat cu alte victime și nici cu pagube materiale suplimentare în aeroportul Otopeni. De asemenea, traficul aerian nu a fost afectat de incendiu.
Polițiștii au deschis un dosar penal.
