Mai multe incendii de vegetație puternice au izbucnit în șase județe din România. Sunt afectate peste 20 de localități.
Mai multe incendii de vegetație sunt în desfășurare, sâmbătă, în peste 20 de localități din șase județe din România. Intervin zeci de pompieri, voluntari și angajați ai ocoalelor silvice.
Incendii de vegetație puternice, în România
Incendiile au izbucnit în județele Bistrița-Năsăud, Mehedinți, Vâlcea, Alba, Hunedoara și Caraș-Severin. Sunt afectate peste 20 de localități. Vorbim de o suprafață totală de peste 500 de hectare, potrivit unui comunicat al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.
În sprijin a fost trimisă o aeronavă Black Hawk din cadrul Inspectoratului General de Aviație al MAI, dar și o aeronavă din cadrul MApN, în județul Caraș-Severin.
Conform autorităților, există pericolul ca focul să se extindă la alte suprafețe de pădure. Mai mult, în județul Alba, locuințele oamenilor sunt amenințate de flăcările violente.
Potrivit șefului DSU, Raed Arafat, trei case și o anexă au fost deja cuprinse de foc. Din fericire, nu există persoane rănite.
„Ce s-a schimbat în ultimele ore este că trei case și o anexă din județul Alba au fost afectate la distanță una de cealaltă”
„Nu sunt locuite, sunt probabil case de vacanță, iar cu cât continuă oamenii să aprindă vegetația uscată ca să curețe terenurile, noi vom avea situații destul de serioase în toată țara”, a declarat Raed Arafat la Antena 3 CNN.
Amenzi de până la 100.000 de lei pentru cei care nu respectă legea
IGSU amintește populației că arderea vegetației uscate este interzisă. Autoritățile fac apel la oameni să renunțe la aceste obiceiuri. Cei care nu respectă legea riscă amenzi usturătoare.
Sancțiunile sunt cuprinse între 7.500 și 15.000 de lei pentru persoanele fizice, în timp ce pentru persoanele juridice ajung până la 100.000 de lei.
