Impact violent între două autoturisme pe Drumul de Centură Galați

foto romania24.ro

Cinci persoane au fost rănite în urma unui accident produs în noaptea de sâmbătă spre duminică pe centura orașului Galați. O mașină de tip taxi s-a răsturnat după ce a lovit un alt autoturism. Toate victimele au fost încarcerate.

Apelul de urgență a fost făcut în jurul orei 2.10. Un taxi marca Skoda care transporta doi clienți a fost lovit de o mașină Mini Cooper în care se aflau două persoane, potrivit ISU Galați.

Toate cele cinci victime au rămas încarcerate și a fost nevoie de intervenția echipajului de descarcerare. Potrivit salvatorilor, șoferul taxiului și cei doi clienți de 55 și 60 de ani au multiple traumatisme.

Victimele din cea de a doua mașină sunt șoferul de 35 de ani care are politraumatisme și o femeie de 25 de ani cu șoc hemoragic, fractura de femur si traumatism cranio-cerebral.

Toate victimele au fost descarcerate și transportate la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Galați. Ambele autoturisme au fost avariate în proporție de 90%.

Exit mobile version