Hoață de meserie la 19 ani. O tânără din Craiova a atacat o bătrână în cimitir și i-a furat geanta plină cu bani

furt-Craiova-cimitir

foto craiovadeieri.wordpress.com

O tânără în vârstă de 19 ani a profitat de durerea unei femei, în cimitirul din Craiova, şi i-a furat geanta în care aceasta avea bani şi bunuri în valoare de 20.000 de lei.

Hoață de meserie la 19 ani. O tânără din Craiova a atacat o bătrână în cimitir și i-a furat geanta plină cu bani

Polițiști din Craiova au fost sesizați în 25 februarie de o femeie de 69 de ani, din comuna Podari, că, în timp ce se afla în incinta unui cimitir, din municipiul Craiova, persoane necunoscute i-ar fi furat geanta în care se aflau bani, bijuterii și trei telefoane mobile. Prejudiciul ar fi fost de aproximativ 20.000 de lei.

La data de 25 februarie, ora 14.30, poliţişti din cadrul Secţiei 2 Poliţie Craiova au fost sesizaţi de o femeie, de 69 de ani, din comuna Podari, despre faptul că, în timp ce se afla în incinta unui cimitir, din municipiul Craiova, persoane necunoscute i-ar fi sustras geanta în care se aflau bani, bijuterii şi trei telefoane mobile, fiind produs un prejudiciu de aproximativ 20.000 de lei”,

se arată în comunicat.

Tânără de 19 ani, reţinută pentru furt calificat

Trei zile mai târziu, polițiștii au fost sesizați de o altă femeie, de 40 de ani, despre faptul că, în timp ce se afla într-o unitate medicală privată, o tânără ar fi sustras o sumă de bani, respectiv suma de 131 de lei.

Polițiștii deplasați la fața locului au identificat-o pe tânăra de 19 ani, banii fiind recuperați.

În continuarea cercetărilor, polițiștii Secției 2 Poliție Craiova au pus în executare miercuri un mandat de percheziție domiciliară, în Craiova, la locuința tinerei de 19 ani, unde au fost identificate și recuperate aproximativ 90% din bunurile sustrase din cimitir, potrivit Mediafax.

Tânăra a fost reținută pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat (două acte materiale), fiind introdusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj.

Exit mobile version