Hacker din Craiova, săltat de DIICOT. Investigaţie derulată cu sprijinul Europol şi FBI

Hackeri

foto wallpapertip.com

Poliţiştii şi procurorii DIICOT au făcut, luni, o percheziţie la un bărbat din Craiova, acesta fiind suspectat că a accesat ilegal reţelele informatice ale unor companii din România şi din străinătate, de unde a sustras date, şantajând apoi acele firme şi solicitând bani, în criptomonedă.

Oamenii legii au făcut percheziţii la locuinţa bărbatului suspectat de săvârșirea infracțiunilor de operațiuni ilegale cu dispozitive informatice sau programe informatice, acces neautorizat la un sistem informatic, transfer neautorizat de date informatice, interceptare ilegală a unei transmisiuni informatice și șantaj.

„Din cercetări a reieşit că, prin diferite metode, persoana bănuită ar fi reuşit să obţină accesul în reţelele informatice ale unor companii (medii şi mari) din România, dar şi din alte state, iar apoi ar fi extras volume mari de date, care aparţineau acestora. Ulterior, ar fi şantajat companiile, prin expunerea datelor în mediul public, solicitând diferite sume de bani, în criptomonedă”,

a anunţat Poliţia Română.

Documentarea activităţii infracţionale a fost făcută cu sprijinul Europol şi FBI, iar la activităţi au participat specialişti din cadrul Europol – EC3, pentru sprijin tehnic şi analitic.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Biroul Tehnic şi de Criminalistică din cadrul DIICOT şi Direcţia Operaţiuni Speciale.

Exit mobile version