Elena Udrea, întâlnire de gradul zero în Penitenciarul Târgşor

elena-udrea

foto romaniatv.net

Elena Udrea nu a mai rezistat şi și-a văzut fetița în penitenciar. Este pentru prima dată când fostul ministru își vede copilul după ce a fost arestată înainte de Paște.

După 3 luni și jumătate, fetița Elenei Udrea a fost dusă la Penitenciarul Târgșor și a putut să-și îmbrățișeze mama. Cel puțin asta spune avocata Elenei Udrea.

Vizita a avut loc săptămâna trecută într-o cameră special amenajată pentru mamă și copil din cadrul penitenciarului.

Avocata Elenei Udrea spune că a avut loc această întâlnire pentru că primează interesul superior al copilului, iar până săptămâna trecută fostul ministru nu a nu ar fi putut să își vadă copilul decât prin geam separator.

Elena Udrea rămâne în penitenciar cel puțin până în toamnă atunci când se judecă recursul în casație în dosarul Gala Bute.

Exit mobile version