Dragobete 2022 – Tradiții, obiceiuri și superstiții de ziua românească a îndrăgostiților

dragobete

foto kanald.ro

​Dragobetele este o sărbătoare populară, celebrată de români pe 24 februarie. Sunt multe tradiții, obiceiuri și superstiții legate de această zi în care fetele și băieții trebuie să se întâlnească și să-și declare dragostea. Conform tradiției populare, la Dragobete păsările se strâng în stoluri, ciripesc, se împerechează și încep să-și construiască cuiburile în care își vor crește puii.

Dragobetele este un ”zeu al dragostei” și i se mai spunea Cap de Primăvară. Dragobetele, simbol al bunei dispoziții, poate fi asociat cu Cupidon, zeul dragostei la romani, dar și cu Eros, zeul iubirii la greci.

Sărbătoarea Dragobetelui are o simbolistică bogată şi interesantă. Dragobetele îngemănează în esenţă sa atât începutul, cât şi sfârşitul – începutul unui nou anotimp şi al reînsufleţirii naturii, sfârşitul desfătărilor lumeşti căci începe Postul Sfânt al Paştelui.

Tradiții și obiceiuri în ziua de Dragobete

În unele zone ale țării există obiceiul ca tinerii necăsătoriți să se îmbrace în haine curate, de sărbătoare, și să pornească la cules de ghiocei și viorele pe care să le așeze ulterior la icoane. La întoarcere fetele pornesc în fugă spre sat, iar băieții aleargă pentru a prinde fata care le este dragă. De își prind aleasa, aceștia îi fură o sărutare în văzul tuturor, sărutare ce simbolizează legământul lor pe durata întregului an. De aici și zicala “Dragobetele sărută fetele”.

Dacă în această zi nu se va fi întâlnit fata cu vreun băiat, se crede că tot timpul anului nu va fi iubită de nici un băiat, și viceversa.

În alte zone, în ziua de Dragobete, tinerii își crestau pe braț o formă de cruce, după care își suprapuneau tăieturile, devenind astfel frați și surori de cruce. Fiecare tânăr are grijă ca ziua de Dragobete să nu îl prindă singur, deoarece asta ar reprezenta un semn rău, prevestitor de singurătate pe întreg restul anului.

Superstiții în ziua de Dragobete

Dacă nu respecți sărbătoarea Dragobetelui ouăle se vor strica sub cloști și nu vor scoate pui.

Nu trebuie să te cerți cu soția în casă și nici cu o altă femeie, că-ți va merge rău.

În ziua de Dragobete se începe orice lucru, că merge cu spor. Se scutură, se așează în casă ca să vină binele și averea, să se întoarcă la casă;

De la Dragobete, cap de primăvară, se aprinde prin casă rădăcină de iarbă mare, pe care o vând țigăncile în șiruri și ține până după Mucenici.

La Dragobete femeile de la țară, ca să nu prindă soarele pe copii lor, le leagă de gât un șnur din arnici roșu, împletit cu bumbac alb.

Dacă auzi pupăza de Dragobete, atunci vei fi harnic tot restul anului.

Dacă plouă în ziua de Dragobete, primăvara e devreme și va fi una frumoasă.

Exit mobile version