Două persoane au murit după ce au consumat droguri la festivalul SAGA din București

saga-festival-concert

foto g4media.ro

Este alertă generală în București după ce doi tineri au murit iar un altul se zbate între viață și moarte după participarea la festivalul Saga. Polițiștii au descoperit că mai mulți au consumat substanțe interzise.

Cel puțin 5 persoane testate pozitiv la droguri au intrat în stop cardio-respirator în timpul primei nopți a festivalului. Organizatorii au transmis că au fost luate toate măsurile pentru a preveni astfel de incidente și sunt complet impotriva consumului de substanțe interzise. 

Un tânăr de 25 de ani a murit şi alți doi erau în stare critică la terapie intensivă, după ce, se pare, au consumat droguri la Festivalul Saga desfăşurat pe Arena Naţională din Capitală. Tânărul, din Republica Moldova, a ajuns la Spitalul Sfântul Pantelimon în șoc cardio-respirator și a fost declarat decedat în ambulanță.

La câteva ore de la decesul acestuia, o a doua victimă a fost anunțată. Medicii au constatat decesul unui al doilea tânăr dintre cei care au ajuns în stare foarte gravă la Spitalul Sfântul Pantelimon, potrivit Realitatea PLUS

În noaptea de vineri spre sâmbătă a Festivalului SAGA, de la Arena Națională, au fost ridicate de polițiști aproximativ 30 persoane care aveau asupra lor substanțe interzise.

Cel mai mare festival de muzică din București și-a deschis porțile și ține până duminică. Vineri a fost prima zi, când aproximativ 30.000 de oameni s-au distrat până la 5 dimineața.

Pe parcursul primei nopți, au fost raportate mai multe furturi de telefoane și zeci de apeluri la 112 au reclamat volumul muzicii.

Exit mobile version