Diana Șoșoacă, circ halucinant, după ce a rămas fără permis pentru că a depășit de 3 ori viteza / VIDEO

Diana-Sosoaca-permis

foto observatornews.ro

Diana Şoşoacă a fost amendată pentru viteză şi a rămas fără permis de conducere pentru trei luni. Senatoarea circula duminică cu viteza de 110 km/h, pe un tronson de drum pentru care limita maximă de viteză este de 40 km/h.

Polițiștii au anunțat că potrivit normelor în vigoare, femeia a fost amendă cu 1.485 lei, informează antena3 CNN.

Diana Șoșoacă, circ halucinant, după ce a rămas fără permis

În replică, senatoarea a susținut că nu a condus cu viteză, a vorbit despre presiuni politice și a anunțat că va contesta decizia polițiștilor.

„La data de 10 martie a.c., în jurul orei 11:59, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu și acționau cu aparatul radar pe  DN7- km16+600, polițiștii rutieri din Buftea au depistat un autoturism, condus de o femeie, care circula cu viteza de 110 km/h, pe un tronson de drum pentru care limita maximă de viteză este de 40 km/h”

„Potrivit normelor legale în vigoare, polițiștii au procedat la sancționarea contravențională a persoanei care a condus autoturismul, cu amendă în valoare de 1.485 lei, precum și la reținerea permisului de conducere al acesteia, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule, pentru o perioadă de 90 de zile”, 

se arată în comunicatul Poliţiei.

Diana Șoșoacă va contesta decizia

Senatoarea Diana Șoșoacă a anunțat că va contesta măsura și acuză un sabotaj la adresa unui parlamentar al statului român. De alfel, senatoarea a filmat și transmis întâlnire cu poliția română, într-un live pe rețelele de socializare. Ea nu s-a mai controlat, în fața autorităților române, așa cum a făcut-o în Italia, când carabinierii i-au cerut să nu mai filmeze.

Dimpotrivă, Diana Șoșoacă a avut o reacție agresivă la adresa polițiștilor care au oprit-o. Ea a transmis live pe Facebook scena și a început să țipe la polițiști. Singura reacție a polițiștilor, a fost să ridice geamul mașinii și să o lase să strige.

Reacția senatoarei Diana Șoșoacă

La scurtă vreme după incidentul cu poliția,  Cabinetul parlamentar al senatoarei SOS a postat propriul punct de vedere cu privire la incident. Senatoarea Șoșoacă a acuzat, normal, că este victima persecuțiilor politice ale guvernului Ciolacu.

„Astăzi, în jurul orei 12:00, Brigada Rutieră a recurs la o acțiune abuzivă și fără precedent, suspendând permisul de conducere al senatorului Diana Iovanovici-Șoșoacă, lider al Partidului S.O.S. România pe motiv de depășire a vitezei, deși autovehicolul condus de senator se afla într-o coloană de mașini care se deplasa cu viteză redusă. Această mișcare este o tentativă clară de a-l împiedica pe președintele S.O.S. România să-și desfășoare campania electorală pe teritoriul României”, 

a transmis cabinetul parlamentar, pe Facebook.
Exit mobile version