Dezastru pe litoralul românesc. Acțiunile ANPC au scos la suprafață nereguli uriașe

litoral-Romania

foto dcnews.ro

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a desfășurat, în perioada 7–14 iulie 2025, o amplă acțiune de control pe litoralul românesc, în cadrul Comandamentului Litoral 2025.

Bilanțul acestor verificări scoate la iveală probleme serioase în activitatea unităților comerciale, de la lipsa autorizațiilor, la spații neigienizate și practici comerciale incorecte.

Nu mai puțin de 28 de unități comerciale au fost închise temporar, iar amenzile aplicate depășesc suma de 1,2 milioane de lei.

Peste 260 de controale în doar o săptămână

Reprezentanții ANPC au anunțat, luni, că au desfășurat 261 de acțiuni de control în perioada menționată, înregistrându-se o medie de aproximativ 38 de sancțiuni zilnice. Comisarii au aplicat 201 amenzi contravenționale, în valoare totală de 1.206.000 lei, și au emis 88 de avertismente.

Au fost retrase alimente în valoare de 72.571 lei, iar marfă în valoare de 9.875 lei a fost retrasă temporar de la comercializare.

„28 de unităţi comerciale au primit măsura opririi temporare de la prestarea activităţii comerciale”, au precizat reprezentanții ANPC.

Principalele nereguli descoperite de comisarii ANPC

Echipele de control au identificat o serie de nereguli grave în hoteluri, restaurante, terase și plaje private, printre care:

Condiții igienico-sanitare deplorabile în unele locații

Pe lângă problemele legate de siguranța alimentară, inspectorii ANPC au descoperit numeroase deficiențe în ceea ce privește igiena și infrastructura unităților verificate:

Exit mobile version