Un control de rutină a scos la iveală ceva neaşteptat şi pentru poliţiştii de frontieră. Ce au descoperit aceştia printre mandarine dintr-un tir în Vama Calafat.
Intrarea în Schengen şi cu frontierele terestre a sporit vigilenţa poliţiştilor de frontieră, care chiar dacă nu mai controlează toate camioanele care trec graniţă trebuie să fie foarte atenţi la orice le-ar trezi suspiciuni.
Descoperirea a fost făcută în zona podului Calafat-Vidin
Instinctul nu i-a înșelat nici de această dată pe poliţiştii de frontieră din Calafat, atunci când au oprit un tir condus de un cetăţean turc, care venea dinspre partea bulgară a graniţei.
Camionul a fost oprit în parcarea din apropierea Stației de taxare a podului Calafat-Vidin, de o echipa mixtă de polițiști de frontieră româno-bulgară. Nu mică a fost mirarea acestora când au constatat că tirul nu transporta numai mandarine, aşa cum era trecut în acte, scrie fanatik.
“La volanul acestuia se afla un cetățean turc, în vârstă de 51 de ani care transporta mandarine, pe ruta Turcia–Austria”
„Cu ocazia efectuării controlului, în patul din cabina mijlocului de transport, au fost descoperite ascunse două persoane de sex masculin fără documente care să ateste identitatea acestora”
„În cadrul cercetărilor, persoanele în cauză au declarat verbal că sunt cetățeni sirieni, în vârstă de 27, respectiv 30 de ani. Având în vedere aspectele constatate, persoanele descoperite ascunse, șoferul și autocamionul au fost înapoiate pe teritoriul bulgar”, se arată într-un comunicat al Poliţiei de Frontieră.
