Cutremur în România, în dimineaţa alegerilor. A fost cel mai puternic seism din ultimele cinci săptămâni

cutremur-in-Romania

foto playtech.ro

Un cutremur cu magnitudinea 4.1 s-a produs duminică, 24 noiembrie, în zona seismică Vrancea, la oa 7.16. Este cel mai puternic seism înregistrat în România, după 9 octombrie.

În dimineaţa zilei de 24 noiembrie 2024, la ora 07.16.17, în zona seismică Vrancea-Buzău s-a produs un cutremur mediu cu magnitudinea 4.1, la adâncimea de 140.0 km, informează Institutul Naţional pentru Fizica Pământului.

Cel mai puternic cutremur din luna noiembrie

Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 56 km sud-est de Sfântu-Gheorghe, 56 km est de Braşov, 58 km nord-vest de Buzău, 66 km nord de Ploieşti, 71 km vest de Focşani şi 93 km nord-est de Târgovişte.

Cutremurul de duminică dimineaţa este cel mai puternic produs în România în ultimele cinci săptămâni, mai exact din data de 9 octombrie, când tot în zona Vrancea s-a produs, de asemenea, un seism cu magnitudinea 4.

În zona Vrancea-Buzău are loc cea mai puternică activitate seismică de pe teritoriul Romaniei, cutremurele semnificative concentrându-se la adâncimi intermediare (între 60 şi 200 km).

Cutremur în România

Al doilea cutremur s-a produs la ora 08:43:24 (ora locală a României), în zona seismică Vrancea, cu magnitudinea 3.4, la adâncimea de 70 km.

Acest seism s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 29km NV de Focșani, 73km N de Buzău, 79km SV de Bârlad, 82km E de Sfântu-Gheorghe, 84km S de Bacău, 97km E de Brașov.

Cum să acționăm în caz de cutremur

Indiferent de pregătirea pe care o avem, un cutremur ne va lua mereu prin surprindere și pe cei mai mulți dintre noi ne va panica. Cum să acționăm în caz de cutremur?

În caz de cutremur, este important să acționezi rapid și să urmezi anumite măsuri de siguranță pentru a-ți proteja viața și integritatea.

Păstrează-ți calmul: Încearcă să rămâi calm și păstrează-ți luciditatea în timpul cutremurului;

Gândește-te la măsurile de siguranță pe care trebuie să le iei;

Găsește un loc sigur: Caută o zonă sigură în casă, cum ar fi sub un cadru de ușă solidă, sub o masă rezistentă la șocuri sau sub o piesă de mobilier robustă;

Evită ferestrele, oglinzile sau alte obiecte care ar putea cădea și te-ar putea răni;

Protejează-ți capul: Încearcă să te acoperi capul cu mâinile pentru a te proteja de eventualele obiecte care cad;

Stai departe de obiecte periculoase: În timpul cutremurului, evită să te apropii de mobilierul care ar putea cădea, de uși sau ferestrele care s-ar putea sparge sau de orice alt obiect care prezintă pericol;

Nu folosi liftul: Evită să folosești liftul în timpul sau imediat după un cutremur. Folosește scările pentru a te deplasa în siguranță.

Exit mobile version