Cutremur în România noaptea trecută. Este al cicilea în ultimele 24 de ore. Un nou cutremur de pământ a avut loc noaptea trecută în România în regiunea Munteniei, potrivit datelor furnizate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).
Un cutremur cu magnitudinea inițială de 4.2 a avut loc la miezul nopții trecute, în zona Muntenia, Ialomița, anunță Institutul Național de cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INFP).
Cutremur în România
Ulterior, INFP a rectificat informația și a anunțat o magnitudine de 4. Vorbim de un cutremur de nivel mediu, care s-a produs la o adâncime destul de mică, doar 15.8 km.
”În ziua de 05 Februarie 2024, la ora 23:50:46 (ora locală a României), s-a produs în Muntenia, Ialomița, un cutremur mediu cu magnitudinea ml 4.0, la adâncimea de 15.8 km. Intensitate: III. Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor orașe: 24 km V de Slobozia, 62 km S de Buzău, 79 km E de București, 91 km SE de Ploiești”,
potrivit INFP.
Mai mulți cetățeni din apropiere de zona epicentrului spun că au resimțit serios seismul.
Cel mai puternic seism din 2024: 4.3 magnitudine
Cutremurul de noaptea trecută din Ialomița a fost al doilea cel mai puternic din 2024. Cel mai semnificativ a avut loc pe 15 ianuarie. Un cutremur cu magnitudinea 4,3 a avut loc, atunci, în zona Vrancea, anunță Institutul Național de cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului.
Cutremurul de la mijlocul lunii trecute s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 44 kilometri V de Focșani, 66 kilometri E de Sfântu-Gheorghe, 73 kilometri N de Buzău, 81 kilometri E de Brașov, 88 kilometri S de Bacău și 93 kilometri SV de Bârlad.
Cum să acționăm în caz de cutremur
Indiferent de pregătirea pe care o avem, un cutremur ne va lua mereu prin surprindere și pe cei mai mulți dintre noi ne va panica. Cum să acționăm în caz de cutremur?
În caz de cutremur, este important să acționezi rapid și să urmezi anumite măsuri de siguranță pentru a-ți proteja viața și integritatea.
- Păstrează-ți calmul: Încearcă să rămâi calm și păstrează-ți luciditatea în timpul cutremurului;
- Gândește-te la măsurile de siguranță pe care trebuie să le iei;
- Găsește un loc sigur: Caută o zonă sigură în casă, cum ar fi sub un cadru de ușă solidă, sub o masă rezistentă la șocuri sau sub o piesă de mobilier robustă;
- Evită ferestrele, oglinzile sau alte obiecte care ar putea cădea și te-ar putea răni;
- Protejează-ți capul: Încearcă să te acoperi capul cu mâinile pentru a te proteja de eventualele obiecte care cad;
- Stai departe de obiecte periculoase: În timpul cutremurului, evită să te apropii de mobilierul care ar putea cădea, de uși sau ferestrele care s-ar putea sparge sau de orice alt obiect care prezintă pericol;
- Nu folosi liftul: Evită să folosești liftul în timpul sau imediat după un cutremur. Folosește scările pentru a te deplasa în siguranță.
