Partidele politice au alocat în primele șapte luni din 2026 suma de 26,4 milioane de lei pentru presă și propagandă, dintr-un total de aproape 100 de milioane de lei cheltuiți din subvenții, potrivit raportului publicat luni de Expert Forum. Deși ponderea acestei categorii este mai mică decât în anii trecuți, think-tank-ul arată că valoarea rămâne ridicată.
Partidele au cheltuit 26,4 milioane de lei pe presă și propagandă în primele șapte luni din 2026
În raportul analizat de G4Media.ro, PSD apare cu cele mai mari cheltuieli raportate pentru această categorie, 13,1 milioane de lei, urmat de PNL cu 5,8 milioane de lei și AUR cu 4,6 milioane de lei. USR și POT au raportat câte 1,4 milioane de lei, iar SOS România 205.000 de lei.
AUR devine un actor important în piața contractelor media
Din baza de date construită de Expert Forum pe baza notificărilor de transparență identificate în 2026, AUR apare ca al doilea partid ca valoare a contractelor găsite, după PSD. Organizația a identificat 11 notificări asociate AUR, cu o valoare estimată de aproximativ 5,4 milioane de lei, adică aproape 36% din totalul înregistrat în baza de date.
PSD apare de 40 de ori, cu aproape 9,7 milioane de lei, inclusiv prin organizațiile județene Ialomița și Prahova. USR apare o singură dată, prin USR Argeș, cu un contract de 29.040 de lei. Expert Forum precizează că absența unor notificări pentru alte partide nu înseamnă neapărat că acestea nu există, ci că nu au fost identificate prin metodologia folosită.
La 31 august, baza de date conținea 52 de înregistrări individuale, însumând puțin peste 15 milioane de lei. Diferența față de suma raportată oficial de partide pentru presă și propagandă arată, potrivit organizației, limitele actualului sistem de raportare publică.
Trei furnizori media concentrează aproape 80% din bani
Analiza Expert Forum arată că trei companii încasează împreună aproape 80% din valoarea totală identificată, adică aproximativ 11 milioane de lei din 15 milioane. Cele mai mari sume merg către DBV Media House, Concept Media Management / Antena 3 SRL și HOG PUB GROUP SRL.
DBV Media House a cumulat aproape 8 milioane de lei din notificările de pe site-uri asociate PSD și AUR. Firma este deținută de PHG Media Invest SRL, companie care deține licența Realitatea Plus și care a fost preluată recent de o firmă înființată în SUA, PHF Invest Media LLC, potrivit datelor prezentate în raport. Expert Forum notează și că PHG Media Invest SRL a primit amenzi de 700.000 de lei de la CNA pentru încălcări ale legislației audiovizuale.
Concept Media Management / Antena 3 SRL a încasat 2,7 milioane de lei, toate din cele șase contracte lunare ale PSD identificate pe Antena3.ro. HOG PUB GROUP SRL a strâns aproximativ 1,2 milioane de lei din notificări publicate pe Gândul și Mediafax.
Realitatea.net, Antena3.ro și alte site-uri, în centrul contractelor
Pe site-uri, cele mai mari valori sunt asociate cu Realitatea.net, unde notificările însumează 7,986 milioane de lei, mai mult de jumătate din totalul identificat. Expert Forum arată că Realitatea a avut contracte atât cu PSD, cât și cu AUR, în formule lunare care sugerează mai degrabă contracte-cadru decât campanii punctuale.
Antena3.ro este al doilea canal ca valoare, cu 2,722 milioane de lei, prin șase contracte lunare consecutive ale PSD. Urmează evz.ro, cu șapte contracte individuale pentru PSD, și Stiripesurse, cu șase contracte lunare. Alte sume au fost identificate pe Gândul, Mediafax, DC News, Gazeta de Maramureș, Banat TV, Activenews, Pitești24.ro și alte site-uri de nișă sau locale.
Sursa banilor și limitele transparenței
Expert Forum arată că, în majoritatea cazurilor în care sursa fondurilor a fost precizată, publicitatea politică a fost plătită din subvenția de la bugetul de stat. În baza de date, 19 contracte însumează 11 milioane de lei și sunt descrise ca finanțate din subvenție, iar alte 17 contracte sunt prezentate generic drept fonduri proprii ale formațiunii politice, formulări care pot include tot subvenții publice.
Raportul atrage atenția că legea nu impune o raportare detaliată și publică a modului în care sunt cheltuiți banii pentru presă și propagandă. În practică, beneficiarii finali ai fondurilor nu apar în rapoartele sumare publicate de Autoritatea Electorală Permanentă, iar contractele ajung doar la instituție.
Ca alternativă, Expert Forum invocă Regulamentul european privind transparența și vizarea unui public-țintă în publicitatea politică, aplicabil integral din 10 octombrie 2025, care obligă editorii de publicitate politică să includă notificări de transparență privind valoarea contractelor, sursa fondurilor și obiectivul campaniilor.
Notificări greu de găsit și date incomplete
Organizația spune că a început monitorizarea notificărilor de la 1 ianuarie 2026, însă procesul este în mare parte manual și poate să nu surprindă toate contractele. În plus, notificările sunt greu de găsit pe site-urile editorilor, iar în lipsa unei platforme centralizate accesul publicului la aceste informații rămâne dificil.
Expert Forum mai notează că unele notificări sunt incomplete sau folosesc formulări care nu reflectă corect cadrul legal. În alte cazuri, linkurile către notificări nu mai sunt disponibile sau sunt suprascrise, ceea ce complică verificarea publică. Raportul menționează și că, în 43 din 52 de cazuri, nu a fost declarată folosirea unor tehnici de targetare sau prelucrare a datelor personale.
În ansamblu, datele arată că piața contractelor media finanțate din bani publici rămâne concentrată, iar AUR a devenit în 2026 un jucător semnificativ în această zonă. În lipsa unei raportări mai clare și a unei arhive publice ușor de consultat, o parte importantă din traseul banilor pentru publicitatea politică rămâne greu de urmărit.
