Continuă audierile în dosarul în care este implicat Victor Pițurcă. Trei foști miniștri, așteptați la DNA

DNA

foto zf.ro

Afacerile înfloritoare din timpul pandemiei au ajuns sub lupa DNA. Procurorii anticorupţie au prezentat ieri bilanţul ultimilor trei ani. Au deschis peste 200 de anchete pentru achiziţii ilegale de măşti şi alte echipamente de protecţie. Şi fostul antrenor al naţionalei de fotbal, Victor Piţurcă, este subiectul unei investigaţii. 

Trei foşti miniştri urmează să fie audiaţi la DNA în dosarul de corupţie în care sunt cercatăţi Victor Piţurcă, fiul lui, dar şi şeful ROMARM, Gabriel Ţuţu.

De altfel zeci de persoane printre care şi demnitari sunt cercetaţi de DNA în dosare similare deschise în perioada pandemiei, atunci când mai multe firme s-au reprofilat brusc şi au început să producă măşti, mănuşi sau alte echipamente de protecţie.

Până acum în ultimii trei ani, DNA a trimis în judecată peste 70 de astfel de dosare în care sunt cercetate peste 120 de persoane. Alte 90 de cauze se află încă în lucru, iar mai bine de o sută au fost deja clasate sau trimise către alte instanţe.

Potrivit procurorilor anticorupție, Victor Pițurcă ar fi distribuit prin intermediul mai multor firme pe care le controlează loturi întregi de măşti neconforme către MApN.

Acest lucru a fost posibil cu ajutorul lui Gabriel Ţuţu, şeful ROMARM, care ar fi primit mită în valoare de 10.000 de euro. În acest caz procurorii au stabilit prejudiciul la peste 8 milioane de lei.

Exit mobile version