Călătorii care intenționează să circule cu trenul prin vestul țării în luna noiembrie sunt sfătuiți să consulte orarul înainte de plecare. CFR Călători anunță modificări ale circulației pe anumite segmente de traseu, unde trenurile vor fi înlocuite cu transport auto. Schimbările vizează inclusiv conexiuni feroviare cu Iași și Oradea.
CFR Călători modifică circulația mai multor trenuri în noiembrie
În perioada 8–20 noiembrie 2026, mai multe trenuri CFR Călători vor avea circulația modificată din cauza lucrărilor la infrastructura feroviară pe tronsonul dintre stațiile Șag și Aradu Nou. Potrivit companiei, măsurile afectează nouă trenuri InterRegio și Regio. Pentru porțiunea dintre Arad și Timișoara Nord, pasagerii vor fi transportați cu mijloace auto.
„Pentru realizarea unor lucrări la infrastructura feroviară între stațiile Șag și Aradu Nou, solicitate și efectuate de către managerul infrastructurii feroviare – CNCF CFR SA, în circulația trenurilor operate de către CFR Călători vor interveni următoarele modificări:
În perioada 8/9 – 18/19 noiembrie 2026, trenul IR 1763 Iași – Arad – Timișoara Nord va circula conform graficului din Mersul Trenurilor în relația Iași – Arad și va fi anulat în relația Arad – Timișoara Nord. Între staţiile Arad şi Timișoara Nord se va asigura transbordarea călătorilor cu mijloace auto,
În perioada 9/10 – 19/20 noiembrie 2026, trenul IR 1765 Timișoara Nord – Arad – Iași va circula conform graficului din Mersul Trenurilor în relația Arad – Iași și va fi anulat în relația Timișoara Nord – Arad. Între stațiile Timișoara Nord și Arad se va asigura transbordarea călătorilor cu mijloace auto.
În perioadele 09 -14 noiembrie 2026 și 16 – 19 noiembrie 2026
- trenul IR 1538 Oradea – Arad – Timișoara Nord va circula conform graficului din Mersul Trenurilor în relația Oradea – Salonta – Arad și va fi anulat în relația Arad – Timișoara Nord. Între staţiile Arad şi Timișoara Nord se va asigura transbordarea călătorilor cu mijloace auto.
- la trenul R 2604 Arad – Timișoara Nord se va asigura transbordarea călătorilor cu mijloace auto.
- la trenul R 2608 Arad – Timișoara Nord se va asigura transbordarea călătorilor cu mijloace auto.
- la trenul R 2029 Timișoara Nord – Arad se va asigura transbordarea călătorilor cu mijloace auto.
În perioadele 09 -13 noiembrie 2026 și 16 – 19 noiembrie 2026
- la trenul R 3115 Timișoara Nord – Arad – Oradea pe distanța Timișoara Nord – Arad se asigură transbordarea pasagerilor cu mijloace auto, iar pe distanța Arad – Oradea va circula conform graficului din Mersul Trenurilor.
- la trenul R 2605 Timișoara Nord – Arad se va asigura transbordarea călătorilor cu mijloace auto.
În data de 14 noiembrie 2026
- la trenul R 3117 Timișoara Nord – Arad – Oradea pe distanța Timișoara Nord – Arad se va asigura transbordarea pasagerilor cu mijloace auto, iar pe distanța Arad – Oradea trenul va circula conform graficului din Mersul Trenurilor.
- la trenul R 2605 Timișoara Nord – Arad se va asigura transbordarea călătorilor cu mijloace auto.
Restituire contravaloare bilete: „Pasagerii care au bilete la trenurile afectate pot primi, la cerere, contravaloarea biletelor achiziţionate şi neutilizate (fie pentru întreaga rută, fie pentru distanța neefectuată din ruta respectivă), conform Regulamentului de transport pe calea ferată în vigoare. Detalii pe www.cfrcalatori.ro, la secţiunea Trafic intern/Renunțarea la călătorie”, mai transmite CFR.
Informații despre circulația trenurilor:
- la telefon 0219521 – INFO CFR (trafic intern).
- la numerele de telefon din stațiile CFR, ce sunt publicate pe cfrcalatori.ro/la secțiunea INFORMAȚII TELEFONICE – cfrcalatori.ro/informatii-telefonice/
- în aplicația TRENUL MEU (https://bilete.cfrcalatori.ro/ro-RO/Itineraries), se introduce numărul exact al trenului în căsuţa indicată şi click pe Informații tren. Se obțin informaţii în timp real despre opriri, întârzieri, minutele de staţionare în următoarea gară şi timpul estimat de sosire.
- pe site-ul companiei cfr.ro sunt funcționale și actualizate permanent camerele web din gările București Nord, Aeroport Henri Coandă, Timișoara, Craiova, Brașov, Iași, Cluj Napoca și Constanța care indică ora de sosire/de plecare a trenurilor.
pe site-ul www.cfrcalatori.ro, la Mers tren trafic intern. - de la personalul nostru din staţii”, a transmis CFR Călători.
