Ce spune Patriarhia Română despre accesul în biserică cu certificat verde

BOR-Certificat-Verde

foto mediafax

Accesul credincioșilor în biserică nu poate fi restricționat, pentru că e un spațiu care oferă „produse sau servicii vitale”, la fel ca magazinele alimentare și farmaciile, arată Biserica Ortodoxă Română.

Reacția vine după o întâlnire a reprezentanților cultelor cu premierul Nicolae Ciucă, în care acestea au cerut ca accesul în lăcașele de cult să nu fie condiționat de certificatul verde.

„Accesul într-un spațiu sacru, unul al ordinii și decenței prin excelență, pentru a te ruga, adică pentru a-ți manifesta concret fundamentala libertate religioasă, nu poate fi condiționat, inclusiv din rațiuni practice, nu doar morale, de un document menit să introducă contextual un plus de protecție și ordine în spații care chiar au nevoie de acesta”

transmite Patriarhia Română.

Patriarhia Română mai transmite că reprezentanții cultelor au respectat până acum măsurile de protecție sanitară, iar membrii clerului care au sfidat regulile „nu reprezintă poziția Bisericii din care fac parte”.

Reprezentanții Patriarhiei precizează că libertatea religioasă este un drept fundamental al omului, iar „statul trebuie să ia înțelept în considerare toate precauțiile care sunt cuprinse în legislația națională și internațională cu privire la restricționarea libertății religioase, cultivând și promovând astfel, în dialog și parteneriat cu cultele religioase, esențiala pace socială în comunitate”.



Exit mobile version