Caz revoltător la Spitalul de Urgență din Craiova. Bătrâna batjocorită de infirmiere a murit

spitalul-Judetean-Craiova

foto cvlpress.ro

O femeie de 84 de ani din Dolj acuză că a fost batjocorită de infirmierele de la Spitalul Județean din Craiova. Deși avea piciorul amputat, angajatele unității mediale au lăsat-o să se chinuie, susținând ca „nu sunt plătite să care 100 de kg”.

Constantina Gîngioveanu, din localitatea Bratovoiești, județul Dolj, a fost internată la Spitalul de urgență din Craiova, Secția Chirurgie II, pe data de 7 noiembrie. Aceasta a murit la o zi după ce nepoata ei a vorbit public despre comportamentul inuman al infirmierelor.

”Am căzut din mâinile amândurora pe ciment, credeam că fac infarct”,

a spus femeia.

Caz revoltător la Spitalul de Urgență din Craiova

Pacientei i se amputase piciorul, iar la câteva zile după intervenția medicală trebuia să facă un EKG. Din păcate, infirmierele unității medicale au refuzat să o ajute pe bătrână.

”Au încercat să o dea jos, să o pună pe un scaun. Bunica spune că ar fi scapăt-o pe jos și ele vorbeau urât doar ca să încerce să se ridice singură. Au chemat un asistent. L-au chemat să o ridice, ele au zis că nu pot să ridice 100 de kg”

„Alt șoc, au luat-o de pe targă și au aruncat-o în pat ca pe un sac de gunoi”,

mărturisit nepoata femeii.

Imediat după incident, familia pacientei a fost anunțată, iar nepoata acesteia a depus o plângere la conducerea spitalului. Infirmierele, însă, prezintă povestea cu totul altfel.

Oficial, conducerea spitalului spune că a fost demarată o anchetă, dar până acum nu s-a stabilit nici cine au fost infirmierele de gardă, nici dacă pe secție era vreun brancardier și nici nu s-a verificat dacă momentul a fost sau nu surprins pe camerele de supraveghere.

Exit mobile version