Botoșani: Incendiu într-un garaj în care sunt parcate mai multe microbuze

foto: news.ro

Un puternic incendiu a izbucnit la un garaj din municipiul Botoşani, iar cinci microbuze au luat foc şi există risc de extindere la altele.

Incendiul a izbucnit la un garaj unde sunt parcate mai multe microbuze, de pe strada Ion Creangă din Botoșani, potrivit ISU Botoșani.

La fața locului au ajuns până la ora transmiterii știrii trei echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu trei autospeciale cu apă și spumă.

“La sosirea forţelor de intervenţie, ardeau cinci microbuze, alte trei erau afectate de căldura radiată şi exista pericolul ca de propagare a flăcărilor la alte autovehicule parcate în apropiere, dar şi la clădirea firmei”,

a transmis ISU Botoşani.
Exit mobile version