Scene violente s-au petrecut într-o sală de fitness din Craiova, unde mai mulți indivizi au intrat înarmați cu obiecte periculoase și au atacat un tânăr de 18 ani.
Potrivit unor surse, atacatorii ar fi fost înarmați cu arme albe, printre care o macetă și un box metalic, dar și cu spray lacrimogen.
Bătaie a o sală de fitness din Craiova
Tânărul a fost lovit în repetate rânduri și a avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind transportat la spital.
Polițiștii Secției 2 au fost sesizați în jurul orei 19:20 și s-au deplasat de urgență la fața locului. Din primele verificări, conflictul ar fi izbucnit spontan, iar mai multe persoane au pătruns în incinta sălii unde l-au agresat fizic pe tânăr.
„În cauză, polițistii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovirea sau alte violenţe și tulburarea ordinii și liniștii publice. Cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a situaţiei de fapt, identificarea tuturor persoanelor participante și luarea măsurilor care se impun”, a transmis IPJ Dolj.
Anchetatorii verifică acum toate împrejurările în care s-a produs agresiunea.
Cinci persoane bănuite de comiterea infracţiunilor de lovirea sau alte violenţe și tulburarea ordinii și liniștii publice au fost identificate de polițiști. Este vorba despre:
- doi bărbaţi, unul de 30 de ani din Giurgița și cel de-al doilea de 36 de ani din Craiova,
- trei tineri cu vârste cuprinse între 15 și 26 de ani, toți trei din Craiova.
