Avertizare Infotrafic! Se circulă în condiții de lapoviță și ninsoare pe pricipalele șosele din România

Avertizare-Infotrafic-

foto iloveyoucluj.ro

Avertizare Infotrafic! Ploaie, lapoviță și ninsoare se semnalează pe șoselele principale din România, arată Centrul Infotrafic.

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că, la această oră, nu sunt semnalate drumuri naționale sau autostrăzi cu circulația oprită ca urmare a condițiilor meteo nefavorabile sau a vreunui eveniment rutier.

Avertizare Infotrafic! Se circulă în condiții de lapoviță

La nivelul țării, se circulă în general pe un carosabil umed, cu precipitații sub formă de ploaie.

Precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare sunt semnalate în zona montană a județelor Argeș, Brașov, Buzău, Covasna, Harghita, Prahova și Vrancea, fără intensificări ale vântului.

Pe șoselele principale, respectiv autostrăzile A1 București-Pitești, A2 București – Constanța, A3 București – Ploiești, DN 1 Ploiești-Brașov, traficul se desfășoară pe un carosabil umed, cu precipitații sub formă de ploaie, izolat cu lapoviță și ninsoare.

Șoferii sunt sfătuiți să circule cu viteza adaptată condițiilor de trafic și de drum, iar înainte de a pleca în călătorie, să se informeze cu privire la condițiile meteorologice din zonele în care urmează să meargă şi să-și echipeze autovehiculele cu anvelopele de iarnă dacă deplasarea va fi efectuată pe sectoare de drum unde este zăpadă sau carosabilul este alunecos de la gheață sau polei.

Ninsori abundente, astăzi, în România!

Frig și ninsori anunță Administrația Națională de Meteorologie (ANM). Schimbarea vremii va fi resimțită în toată țara.

În această dimineață, cerul este noros în toate regiunile. La munte și în jumătatea de sud a Moldovei ninge, în Crișana, Maramureș, Transilvania și Muntenia sunt precipitații mixte, iar în Oltenia și Dobrogea plouă.

Vântul suflă moderat, cu ușoare intensificări în Muntenia, Dobrogea și pe cele mai înalte creste montane, iar în rest este mai mult slab. La ora 5 erau temperaturi cuprinse între -3 grade la Cotnari și 9 grade la Mangalia. 

Astăzi, vremea va fi predominant închisă, iar îndeosebi în estul și sud-estul țării, valorile termice diurne se vor situa ușor sub mediile multianuale specifice acestei date. Temperaturile maxime vor fi cuprinse în general între -1 și 5 grade, cu cele mai scăzute valori în jumătatea de nord a Moldovei.

Temporar vor fi precipitații predominant sub formă de ninsoare în zonele de munte și în cea mai mare parte a Moldovei, unde se va depune strat nou de zăpadă, mixte în Maramureș, Transilvania, Muntenia și Dobrogea, precum și în zona deluroasă din Banat și Crișana și mai ales ploi și lapoviță în rest.

Exit mobile version