Atenție la cadourile pentru copii de 1 iunie. Un nou avertisment pentru părinți legat de jucării periculoase ce se găsesc pe piața din România. Șeful Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, trage un nou semnal de alarmă înainte de Ziua Copilului – 1 iunie.
Paul Anghel recomandă părinţilor să achiziţioneze întotdeauna jucării potrivite pentru vârsta copilului şi numai din magazine specializate, unde se eliberează documente de cumpărare, în condiţiile în care acestea sunt absolut necesare în cazul unei reclamaţii.
Atenție la cadourile pentru copii de 1 iunie
Directorul ANPC a postat miercuri pe Facebook câteva recomandări şi sfaturi pentru părinţi, având în vedere că în preajma zilei de 1 iunie se cumpără mult mai multe jucării decât într-o perioadă obişnuită.
„Achiziţionaţi jucării numai din magazine şi/sau raioane specializate, unde se eliberează documente de cumpărare (factură, bon fiscal, chitanţă fiscală), de care va fi neapărat nevoie în cazul unei reclamaţii. Alegeţi întotdeauna jucării potrivite pentru vârsta copilului, capacităţile şi aptitudinile sale”
„Jucăriile trebuie să fie însoţite de avertismente generale privind grupa de vârsta recomandată care ajută la alegerea jucăriei. Jucăriile care nu sunt destinate unui grupe de vârsta specifice pot să îi rănească”
„Sfătuiesc părinţii să nu cumpere jucării cu părţi mici, detaşabile, pentru copiii sub 3 ani, deoarece aceştia au tendinţa să bage jucăriile în gură şi pot să se înece cu părţile mici”
„De asemenea, trebuie să respecte atenţionările referitoare la jucăriile nerecomandate copiilor sub 36 de luni, care se prezintă sub forma unei sintagme de tipul: „Atenţie. Nerecomandat copiilor mai mici de 36 luni. Pericol de strangulare”. Fraza: „Atenţie. Nerecomandat copiilor sub 3 ani” poate fi înlocuită cu simbolul grafic de interzicere / pictograma care vizează copiii între 0 şi 3 ani. Fraza şi simbolul nu trebuie puse împreună”,
atrage atenţia șeful ANPC.
Paul Anghel recomandă părinților: verificarea atentă a jucăriilor pentru a vedea dacă sunt marcate „într-un mod vizibil, lizibil şi durabil” coordonatele producătorului şi/sau importatorului (numele, denumirea comercială înregistrată sau marca înregistrată a producătorului şi/sau a importatorului şi adresa la care pot fi contactaţi); numărul unic de identificare a jucăriei (tipul, lotul sau numărul de serie ori al modelului sau alt element de identificare); marcajul de conformitate CE care conduce la supoziţia că jucăria este sigură.
Principalele nereguli, constatate în cadrul acțiunilor de control
„Principalele nereguli, constatate în cadrul acțiunilor de control desfășurate de comisarii ANPC – Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor în anii trecuți, au fost următoarele:
Nerespectarea cerințelor generale de siguranță (lipsa avertismentelor generale, de vârstă, a avertismentelor specifice și a indicațiilor privind precauțiile în utilizare pentru anumite categorii de jucării, precum și a instrucțiunilor de utilizare sau lipsa traducerii în limba română a acestora);
Abateri privind inscripționarea numelui, a denumirii comerciale înregistrate sau a mărcii înregistrate a producătorului și/sau a importatorului, precum și a adresei la care aceștia pot fi contactați;
Abateri privind menționarea numărului unic de identificare a jucăriei (tipul, lotul sau numărul de serie ori al modelului sau alt element de identificare);
Lipsa marcajului de conformitate CE (acesta trebuie să respecte principiile generale prevăzute în Regulamentul European nr. 765/2008/CE, să fie aplicat în mod vizibil, lizibil și de neșters) sau marcarea necorespunzătoare a acestuia (ilizibil);
Lipsa declarației de conformitate, care stipulează faptul că îndeplinirea cerințelor prevăzute de lege a fost demonstrată sau completarea incorectă a acesteia;
Au fost identificate și produse periculoase: pistoale cu bile care prezentau riscul de rănire a utilizatorilor, jucării de tip “YO-YO” cu conținut de lichid și șnur elastic ce se alungește cu risc de strangulare și sufocare, dar și risc chimic (de la lichidul conținut), jucării din pluș la care nu era specificată grupa de vârstă prezentând pericol de sufocare, prin înghițire, motiv pentru care s-a dispus măsura de retragere definitivă de la comercializare a acestora
