Alocațiile pentru copii vor fi majorate începând de anul viitor. Însă, părinții spun că această sumă nu acoperă nici jumătate din cheltuieli.
Alocațiile pentru copii vor crește de la 1 ianuarie 2025, așa cum Ministrul Muncii spunea cu câteva săptămâni înainte. Cu toate acestea, părinții susțin că majorarea este foarte mică raportându-ne la scumpirile din ultima vreme.
Alocațiile pentru copii vor fi majorate. Ce părere au părinții
Mai exact, alocațiile minorilor din România vor fi majorate cu 10,4 la sută începând de anul viitor. Astfel, copiii cu vârste de peste 2 ani vor primi 323 de lei. În prezent, alocația este de 292 de lei.
În cazul celor cu dizabilități și copiilor care au mai puțin de doi ani, suma acordată de stat va fi de 794 de lei, față de 719 lei, cât este în prezent. Pe de altă parte, părinții spun că acești bani nu acoperă nici jumătate din cheltuielile destinate unui minor.
Având în vedere că se anunță scumpiri și de anul viitor, părinții spun că banii acordați pentru minori de statul român nu îi ajută prea mult. De exemplu, doar rechizitele pentru școală costă aproape cât alocația pe o lună.
„Foarte mică creșterea în comparație cu toate cele care urmează… cu scumpirile, deja s-au scumpit unele lucruri și o să se mai scumpească, cu siguranță, și e foarte greu”, a mărturisit o mămică, potrivit Digi 24.
Nici părinții ai căror copii au alocația de peste 700 de lei nu se descurcă mai bine.
„Destul de greu, având în vedere că pamperșii sunt scumpi. Mai ales când vine o răceală, costurile sunt foarte mari”, a adăugat o altă mămică.
România se numără printre țările din Europa care oferă printre cele mai mici alocații copiilor. La polul opus se află state precum Germania, Franța sau Italia, unde nivelul indemnizațiilor este mult mai mare.
