O minoră a fost găsită moartă într-un parc din Mangalia, însă poliţiştii nu au reuşit deocamdată să o identifice. Anchetatorii fac investigaţii şi au adus inclusiv un câine de urmă.
Tânăra are urme de violență şi sânge la nas, potrivit antena3 CNN.
Duminică, în jurul orei 05:30, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Mangalia au fost sesizați cu privire la faptul că, într-un parc din oraș, se află cadavrul unei persoane, potrivit anchetatorilor.
„La data de 6 august a.c., în jurul orei 05:30, polițiști din cadrul Poliției municipiului Mangalia au fost sesizați cu privire la faptul că, într-un parc din municipiul Mangalia, se află cadavrul unei persoane de sex femeiesc. Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă”
„Cadavrul prezenta urme de violență, echipajul medical declarând, ulterior, decesul. În cauză cercetările sunt continuate de polițiști din cadrul Serviciului Investigații Criminale, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, în vederea stabilirii situației de fapt”,
se arată în comunicat.
