Alertă alimentară! Pește cu metale grele descoperit în magazine

peste

foto impact.ro

Pește cu metale grele în magazine. Este descoperirea şocantă a inspectorilor ANPC. Autoritățile au găsit tone de pește din Vietnam cu o concentraţie mai mare de Cadmiu decât valorile adminse. Acesta, alături de Arsenic, Mercur și Plumb, atacă rinichii.

Comisarii de la Protecţia Consumatorilor au aplicat amenzi în valoare 35.000 de lei unor importatori şi distribuitori de peşte şi produse de pescuit din Bucureşti şi Ilfov, în urma neregulilor constatate în cadrul controalelor din perioada 26 – 28 iulie.

„Acest lucru ar trebui să mobilizeze și alte autorități, pentru a demara ridicări încă de la frontieră. Este păcat să găsim aceste mărfuri în depozitele marilor operatori comerciali, puse la dispoziția consumatorilor, în condițiile în care anumite zone, cu alarmă în acest sens, ar fi putut fi verificate încă de la momentul importului”,

a declarat șeful ANPC, Horia Constantinescu, la Antena 3.

Operatorii economici controlaţi au fost: Bistromar la timonă SRL, Millenium Group SRL, Eurocooling SRL, Metro Pallady, Ocean Fish SRL, Metro Logistics / Yussen, Ind Lacto Mureş SRL, Omnia Gusti SRL şi Groenlanda SRL.

Comisarii ANPC au prelevat probe pentru stabilirea gradului de prospeţime a peştelui şi a produselor de pescărie şi dacă sunt respectate limitele maxime admise pentru metale grele şi contaminanţi conţinute de acestea.

Exit mobile version