Adolescent afgan, ascuns în geamantanul unui cetăţean român

politia-de-frontiera

foto: politiadefrontiera.ro

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Curtici au descoperit, într-un tren internaţional care avea ca destinaţie Austria, un cetățean afgan, în vârstă de 15 ani, ascuns în geamantanul care aparţinea unui pasager, cetăţean român.

La Punctul de Trecere a Frontierei Curtici, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, călătorind ca pasager în trenul IR 346 – 1, o femeie, cetățean român, în vârstă de 24 de ani.

La controlul de frontieră, persoana în cauză a prezentat semne vizibile de agitație, motiv pentru care s-a procedat la controlul amănunțit al bagajelor.

Poliţiştii de frontieră au descoperit un adolescent ascuns într-un geamantan

În urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au descoperit un adolescent ascuns într-un geamantan care îi aparţinea femeii.

În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că persoana în cauză este cetățean afgan, în vârstă de 15 ani.

Femeia a declarat ca este prietena fratelui minorului şi că intenţiona să-l ducă pe acesta la ruda sa, aflată în Germania.

Minorul a fost preluat de către reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului a județului Arad.

Exit mobile version