Adio, păcănele în baruri! Noile reguli pentru jocuri de noroc decise de Guvern

pacanele-in-baruri

foto debanat.ro

Este cutremur în lumea jocurilor de noroc! Guvernul va adopta, în ședința de joi, o Ordonanță de Urgență prin care vor fi reglementate jocurile de noroc în România.

Guvernul a pus în transparență decizională patru Ordonanțe de Urgenţă pe site-ul ministerului Finanţelor care impun noi reguli, mai ales la jocurile de noroc de unde statul vrea să colecteze mai mulţi bani. 

Potrivit prevederilor din Ordonanţa de Urgenţă jocurile de noroc nu vor mai putea funcționa decât dacă au societatea înregistrată în România.

Noile reguli pentru jocuri de noroc

Prin această măsură Guvernul încearcă să prevină situația în care o companie câștigă bani în România, dar trimite întreg profitul în afara țării.

„Locaţiile specializate în care se poate desfăşura activitatea de jocuri de noroc sunt: sălile dedicate de slotmachine, agenţiile de pariuri şi agenţiile loto, cluburile de poker, sălile de bingo şi cazinourile. Condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru locaţiile specializate sunt reglementate prin normele de aplicare a prezentei ordonanţe de urgenţă. Jocurile de noroc tradiţionale se exploatează doar în locaţiile specializate”

„Statul poate acorda societăților înmatriculate în Romania sau persoanelor juridice constituite legal într-un stat membru al Uniunii Europene sau în state semnatare ale Acordului privind Spaţiul Economic European sau din Confederaţia Elveţiană care au înregistrat un sediu permanent în România în conformitate cu art. 8 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare”

„(…) pe bază de licență de organizare a jocurilor de noroc pe fiecare tip de activitate, astfel cum acestea sunt clasificate prin prezenta ordonanță de urgență, și de autorizație de exploatare a jocurilor de noroc, documente nominale și limitate în timp, ce sunt exploatate în mod direct de deținătorul licenței”,

se arată în OUG.

Cresc şi taxele pentru licențe

În acest context, se acordă:

Se va limita drastic spațiul de publicitate

De asemenea, se va limita drastic spațiul de publicitate pe care îl pot cumpăra organizatorii de jocuri de noroc.

„Reclama și publicitatea pentru jocurile de noroc autorizate pe teritoriul național se face cu respectarea principiilor prevăzute la art. 10 alin. (3). Se posteaza la loc vizibil pe materialele de promovare seria și numărul licenței de organizare deținute de organizatorul de jocuri de noroc”

„Publicitatea prin transmiterea de mesaje electronice nesolicitate care conțin informații cu privire la unul sau mai multe jocuri de noroc și reclama outdoor pentru jocuri de noroc, care depășește dimensiunea de 35 m2/panou/material publicitar, sunt interzise”,

se mai arată în OUG.

De asemenea se impune interdicția de a comercializa alcool în spațiile destinate jocurilor de noroc, iar jocurile de tip slot-machine nu vor mai putea funcționa în baruri. Măsura are ca scop protejarea jucătorilor sau a persoanelor aflate în situații de risc.

Adicția de jocuri de noroc va fi monitorizată de ONJN

Mai exact toţi operatorii de jocuri de noroc vor avea acces în timp real la o bază de date referitoare la persoanele autoexcluse și indezirabile, constituită, la nivel național, în scopul combaterii și prevenției adicției de jocuri de noroc.

Acestă bază de date va fi gestionată de Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc (ONJN).

Veniturile din contribuțiile organizatorilor jocurilor de noroc licențiați încasate de către Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc se virează în procent de 70% către bugetul de stat, din conturile de venituri bugetare în care acestea au fost încasate, în termen de 5 zile lucrătoare al lunii următoare încasării, iar procentul de 30% rămas din totalul sumelor încasate este utilizat pentru activitatea finanțată din venituri proprii.

Întregul document care vizează noile reguli în cazul jocurilor de noroc poate fi consultat integral AICI!

Exit mobile version