Accident pe A1. Cinci persoane rănite. Traficul se desfășoară cu dificultate

Accident-Timis

foto banatulazi.ro

Cinci persoane au fost rănite uşor în urma unui accident care s-a produs joi dimineaţă pe Autostrada A1 Deva – Nădlac, pe sensul de mers Arad – Timişoara, în zona localităţii Giarmata, judeţul Timiş, informează agerpres.ro.

Pe Autostrada A1 Deva-Nădlac, la kilometrul 504, pe sensul de mers Arad – Timişoara, în zona localităţii Giarmata, judeţul Timiş, s-a produs un accident rutier, în care au fost implicate 2 autoturisme, potrivit Centrului INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române.

În urma impactului au rezultat 5 victime, cu leziuni uşoare din primele verificări.

Se circulă doar pe banda nr. 1, banda 2 şi cea de urgenţă fiind blocate.

Coloana din spatele accidentului este de aproximativ 500 de metri, se circulă fluent, dar cu viteză redusă, mai informează Centrul INFOTRAFIC.

Exit mobile version