Un bărbat de 60 de ani, din Coțofenii din Dos, a murit într-un accident rutier care a avut pe podul de la Breasta, lângă Craiova. Din primele informații, bărbatul mergea pe marginea drumului şi a fost lovit de o mașină.
Ieri, 12 ianuarie, la ora 19.25, polițiștii Biroului Rutier Craiova au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe DJ 606.
Accident mortal în Dolj
Polițiștii deplasați la fața locului au stabilit că un bărbat de 40 de ani, din Craiova, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 606, dinspre localitatea Breasta către Craiova, din cauze ce urmează a fi stabilite în urma cercetărilor, ar fi accidentat un bărbat de 60 de ani, din Coțofenii din Dos, care se deplasa, în calitate de pieton, pe partea carosabilă.
În urma impactului, pietonul a fost proiectat pe sensul opus de mers. Ulterior, un autoturism condus de un bărbat de 55 de ani, din comuna Breasta, care circula pe sensul pe care a fost proiectat pietonul, către Breasta, pentru a evita impactul, ar fi pătruns pe sensul de mers către Craiova, intrând în coliziune cu autoturismul condus de bărbatul de 40 de ani.
Din păcate, în urma evenimentului rutier, pietonul a decedat.
Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul. Totodată, a fost dispusă efectuarea unei expertize medico-legale pentru stabilirea exactă a cauzei decesului.
