Accident înfiorător pe Autostrada București-Ploiești. Un bărbat a murit când încerca să traverseze strada

accident-A1-barbat-mort

foto libertatea.ro

Încă un accident tragic a avut loc pe șoselele din România. Un bărbat a murit după ce a fost lovit mortal de două mașini, pe Autostrada București-Ploiești.

Un accident tragic a avut loc pe Autostrada București-Ploiești. Un bărbat a murit după ce a fost lovit mortal de două mașini.

Potrivit primelor informații, acesta a încercat să traverseze șoseaua de mare viteză, un gest extrem de riscant, care i-a fost fatal.

Accident cumplit pe Autostrada București-Ploiești

A fost lovit din plin de un autoturism și proiectat pe celălalt sens de mers, unde o altă mașină l-a izbit violent. Impactul a fost atât de puternic încât medicii sosiți la fața locului nu au mai putut face nimic pentru el. 

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și urmează să stabilească toate detaliile tragediei.

Aceasta nu a fost, din păcate, singura tragedie din ultimele zile de la noi din țară. În urmă cu doar o zi, două femei au murit într-un accident devastator pe DN1, între localitățile Vlădeni și Perșani.

În coliziune au fost implicate două autoturisme și un TIR, iar echipajele de intervenție ajunse rapid la fața locului au încercat să salveze victimele. Din păcate, pentru cele două femei nu s-a mai putut face nimic, leziunile suferite fiind incompatibile cu viața.

Exit mobile version