Accident grav între Timișoara și Arad. Un tânăr de 26 de ani a murit

accident-rutier-politia-timis

foto g4media.ro

Un şofer de 26 de ani a decedat, iar altul împreună cu doi pasageri au fost răniţi, după ce autovehiculele pe care le conduceau au fost implicate într-un accident rutier care a avut loc în noaptea de luni spre marţi, pe autostrada A1, între Timişoara şi Arad.

Impactul a avut loc între autoturismul condus de tânărul de 26 de ani şi o autoutilitară de transport marfă, care s-a răsturnat în afara părţii carosabile, a anunțat biroul de presă al Poliţiei Timiş.

„În urma impactului, conducătorul autoturismului, în vârstă de 26 de ani, a decedat, iar conducătorul autoutilitarei și doi pasageri din aceasta au fost răniți ușor”,

spun reprezentanții Poliției Timiș.

A fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă. Poliţia face cercetări pentru stabilirea împrejurărilor producerii evenimentului rutier, cauza probabilă fiind nepăstrarea distanţei în mers.

Exit mobile version