Patru copii și doi adulți au ajuns la spital în urma unui accident rutier care a avut loc duminică dimineața, între două autoturisme, în județul Dolj, pe DJ 604 A, între localitățile Rojiște și Mîrșani.
Potrivit ISU Dolj, toate persoanele erau conștiente și cooperante.
Accident grav în Dolj
„Este vorba despre o coliziune între două autoturisme, în care se aflau șapte persoane (în primul autoturism 2 persoane adulte, iar în al doilea un adult și 4 copii). La locul accidentului a oprit pentru a acorda primul ajutor medical victimelor plt. adj. Necșulea Florin de la Garda Bechet, care ieșise din tură și se deplasa către locuința sa.
După evaluarea victimelor, la spital au fost transportați adultul (femeie) și cei 4 copii, iar din celălalt autoturism un singur adult (bărbat). Toți sunt în afara oricărui pericol, conștienți și cooperanți”, a informat ISU Dolj.
La fața locului a intervenit Punctul de Lucru Bratovoești cu o autospecială de lucru cu apă și spumă, Garda de Intervenție Bechet cu un echipaj de prim ajutor medical și o autospecială de transport victime multiple cu echipaj medical.
Pe lângă aceste forțe, au mai fost trimise să intervină o ambulanță B2 de la Bechet și o ambulanță C2 Craiova.
Potrivit IPJ Dolj, traficul rutier pe DJ 604 A, între localitățile Rojiște și Mîrșani, a fost blocat pentru efectuarea cercetărilor.
