Un accident rutier s-a produs luni dimineața, pe DN 6, în afara localității Leu, județul Dolj. În urma impactului dintre două autoturisme, ambii conducători auto au avut nevoie de îngrijiri medicale și au fost transportați la spital.
Potrivit polițiștilor, Inspectoratul de Poliție Județean Dolj a fost sesizat în această dimineață, la ora 07.03, cu privire la producerea accidentului.
Accident grav în Dolj
La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Serviciului Rutier Dolj, care au stabilit că un bărbat, în vârstă de 56 de ani, din municipiul Craiova, conducea un autoturism pe DN 6, din direcția Craiova către Leu.
Din cauze ce urmează să fie stabilite în urma cercetărilor, acesta ar fi pătruns pe sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune cu un autoturism condus de o femeie, în vârstă de 47 de ani, din comuna Leu.
În urma impactului, cei doi conducători auto au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportați la spital conștienți și cooperanți.
Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă și continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul.
