Două persoane au murit, vineri, într-un cumplit accident rutier produs pe un drum din Corbu, județul Constanța. Alte două persoane au ajuns la spital, dintre care una cu multiple traumatisme, scrie realitateadeconstanta.net.
În accident au fost implicate două autoturisme care s-au ciocnit violent, potrivit ISU Dobrogea. Echipajele de salvare ajunse la fața locului au găsit patru victime, dintre care două erau încarcerate.
„La accident au fost găsite două victime în stop cardio respirator. În urma protocolului de resuscitare, ei au fost declarați decedați. A treia victimă, un pacient de sex masculin, prezintă traumatism cranio facial și traumatism de membru inferior. Este conștient, va fi transportat la Spitalul Județean pentru investigații suplimentare.”,
a declarat dr. Claudia Tatarici, purtător de cuvânt al Serviciului de Ambulanță al Județului Constanța.
Conform SAJ Constanța, există și o a patra victimă, conștientă, cu traumatism de coloană cervicală. Și aceasta este dusă la spital.
Poliția efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs cumplitul accident.
