Accident cu trei victime în Otopeni. Traficul, blocat pe sensul spre Ploieşti

elicopter-smurd

foto libertatea.ro

Un accident rutier în care au fost implicate trei mașini a avut loc miercuri, în localitatea Otopeni, județul Ilfov. În urma incidentului, trei persoane au fost rănite, iar traficul este blocat pe toate benzile sensului de mers Bucureşti – Ploieşti, informează Centrul Infotrafic, citat de Agerpres.

Accidentul a avut loc pe DN 1, la kilometrul 18+200 de metri, în localitatea Otopeni. Dintre cele trei persoane rănite în urma impactului, una este încarcerată.

„La fața locului urmează a ateriza și un elicopter SMURD, pentru acordarea de îngrijiri medicale necesare. Circulația rutieră este blocată pe toate benzile sensului de mers București – Ploiești, valorile de trafic fiind ridicate”,

potrivit Infotrafic.



Exit mobile version