6 din 10 români se tem că ţara ar putea fi invadată. Care sunt îngrijorările românilor

invadarea-Romaniei

foto playtech.ro

8 din 10 români urmaresc evenimentele din Ucraina, iar 60% dintre ei se tem că ţara noastra ar putea fi invadată, arată datele celui mai recent studiu. Teama le este însă redusă atunci cand vine vorba de NATO.

Războiul din Ucraina a devenit una dintre principalele teme de interes pentru români și a modificat total ierarhia îngrijorărilor lor. Dacă anul trecut, principalele îngrijorări erau legate de bunăstare sau de starea de sănătate, odată cu izbucnirea războiului de la graniţele ţări îngrijorările legate de starea de sănătate au cedat locul fricii.  

19% dintre cei chestionaţi au spus că teama este sentimentul cel mai puternic pe care îl simt faţă de conflictul armat din Ucraina, 17% simt compasiune sau empatie, 11% tristeţe, iar pentru 9% îngrijorarea este principalul sentiment.

Însă ce ar face românii dacă ar izbucni un conflict armat în ţară? 14% au declarat că ar încerca să părăsească ţara, în timp ce 27% ar rămâne să lupte. Important de menţionat este faptul că, potrivit datelor, 60% dintre cei chestionaţi se tem că ţara noastră este în pericol de a fi invadată în urma atacurilor Rusiei asupra Ucriainei.

Sondajul IRES efectuat în perioada 11-17 martie, pe un eşantion de 1.051 de persoane, marja de eroare fiind de plus minus 3%.

Exit mobile version