Medicul Beatrice Mahler crede că un lockdown total ar relaxa spitalele din țară

beatrice-mahler

Foto: Captură spot video Guvernul României

Medicul Beatrice Mahler, manager al Spitalului „Marius Nasta” din București, crede că un lockdown total ar relaxa spitalele din țară, pe fondul valului 4 de COVID-19.

În acest moment, spitalele din România cu greu mai fac față, iar medicii fac apel disperat către autorități pentru a introduce un nou lockdown, măcar până în momentul în care numărul infectărilor va începe să scadă.

Situația în spitale este cel puțin dramatică, astfel că medicii strigă disperați în speranța că cineva cu putere decizională îi va auzi. În timp ce numărul infectărilor rămâne constant la 16.000 de infectați pe zi, iar numărul pacienților internați la ATI este de 1700, situația pare că nu se îndreaptă către drumul corect.

Lockdownul se impune pentru a salva vieți

Medicul Beatrice Mahler a descris în câteva cuvinte chinul trăit zilnic de medici, dar mai cu seamă, de pacienți.

„Eu cred că nu este târziu, pentru că orice moment în care impunem restricții dure înseamnă o fază de platou care apare în 7-10 zile, cu scăderea numărului de cazuri.

Din păcate, suntem într-o situație prin care nu mi-am imaginat că vom mai trece, în care lockdownul se impune pentru a salva vieți. Avem o situație dramatică, oamenii se îmbolnăvesc unul după altul și singura soluție sunt măsuri extrem de dure pentru noi toți.

Personal, eu nu-mi doresc lockdown, mi se pare anormal să trecem din nou prin așa ceva, dar când văd câți oameni plâng în aceste zile, când văd ce drame trăim…”,

a declarat Beatrice Mahler, pentru B1 TV.

Beatrice Mahler susține că măsura primordială este testarea masivă a populației, iar ulterior, după depistarea cazurilor pozitive să se ia în calcul restricțiile și regulile privind certificatul verde.

Exit mobile version