Zarzavat pentru iarnă, rețetă simplă, fără conservant

Zarzavat-pentru-ciorba

foto retete-usoare.info

Ciorbele de vară sunt foarte gustoase pentru că poți adăuga în ele toate zarzavaturile din grădină. Dacă vrei ca și iarna să obții același delicios gust, nu ezita să prepari câteva borcane cu zarzavat pentru ciorbe.

Rețeta nu este complexă, iar ca ingrediente poți opta pentru legumele pe care obișnuiești să le incluzi în ciorbe. Tot ce ai de făcut este să te înarmezi cu răbdare pentru a le curăța pe toate. Apoi le vei toca sau da pe răzătoare, așa cum obișnuiești să le adaugi în ciorbe.

Ingrediente

Mod de preparare

Primul pas în prepararea rețetei constă în pregătirea legumelor. Procesul de spălare și curățare necesită mai mult timp, motiv pentru care îți recomandăm să te înarmezi cu răbdare.

Cum pregătești legumele pentru a le conserva

Curăță morcovii, țelina, păstârnacul și pătrunjelul. Clătește-le cu apă rece și pune-le în site la scurs. După scurgere, toacă-le sau răzuiește-le, așa cum obișnuiești să le adaugi în ciorbe.

Spală și ardeii, apoi curăță-i și toacă-i după preferințe. Spală verdeața și las-o la scurs.

Pentru a curăța roșiile, mai întâi pune apa într-o cratiță pe foc până atinge punctul de fierbere. Scufundă roșiile în apă și lasă-le să se opărească pentru aproximativ un minut. Cu o spumieră, transferă roșiile în alt vas cu apă foarte rece. Este necesar acest pas pentru a stopa procesul termic. Apoi poți decoji roșiile. Le secționezi în jumătăți pentru a îndepărta cotoarele, apoi le toci în cuburi.

Toacă mărunt și frunzele de țelină cu lujeri cu tot, dar și pătrunjelul verde.

Când ai toate legumele și verdețurile tocate, pune-le într-un bol încăpător, adaugă sarea și amestecă-le bine. Lasă-le 10-15 minute în bol pentru a pătrunde bine sarea în ele și a se forma lichid.

În timp ce legumele sunt amestecate cu sare în bol, poți steriliza borcanele și capacele. Apoi, scurge bine legumele de sucul lăsat și îndeasă zarzavatul în borcanele sterilizate. Toarnă și câte puțin suc peste acestea, până la umplerea borcanelor. Închide ermetic borcanele cu capacele din dotare.

Exit mobile version