Roșii umplute cu carne și orez. Rețetă pentru un prânz delicios

Roșii-umplute-cu-carne

foto catine.ro

Pentru că sezonul roșiilor de grădină este în toi, îți oferim o rețetă de roșii umplute cu carne și orez, pentru un prânz delicios, de vară. Nu se prepară greu și nu necesită nici multe ingrediente.

Vara, cele mai adorate preparate sunt cele din legume de grădină, gustoase și sănătoase. Roșiile, dovleceii, ardeii sau vinetele sunt legumele care pot fi preparate și umplute cu alte ingrediente. Carnea tocată și orezul fac echipă bună pentru umplutura acestor legume. Iar pe lângă acestea mai adaugi și alte ingrediente, dar și condimente, pentru un gust delicios. Timpul de preparare al acestora este relativ scurt, deci nu vei petrece foarte mult timp în bucătărie.

Roșii umplute cu carne și orez – Ingrediente

Mod de preparare

Primul pas pentru prepararea rețetei de roșii umplute constă în pregătirea roșiilor pentru umplere. Alege roșii mari, rotunde și cărnoase, de mărimi aproximativ egale. Spală bine roșiile, șterge-le și decupează câte un căpăcel din partea superioară, cu codița.

Acele căpăcele vor fi folosite în timpul preparării, pentru a acoperi roșiile umplute.

Cu o lingură, scobește partea zemoasă cu semințe din interiorul roșiilor. Apoi toacă miezul roșiilor scobit, pentru a-l adăuga ulterior în compoziția de umplutură.

Cum prepari compoziția pentru roșii umplute cu carne și orez

Pune orezul la fiert în apă cu puțină sare. Îl vei fierbe în modul cel mai clasic, ușor al dente. Acesta va mai trece printr-un proces de preparare și după umplerea roșiilor.

Curăță și toacă ceapa mărunt, apoi călește-o într-o tigaie cu ulei. Adaugă și usturoiul trecut prin presă și amestecă-l cu ceapa prin uleiul încins. Când ceapa și usturoiul sunt pătrunse adaugă carnea tocată. Presară sare și piper și amestecă bine toate ingredientele. Lasă-le să se prepare până când carnea este bine pătrunsă și amestecă-le constant.

Adaugă miezul roșiilor tocat mărunt și orezul fiert. Amestecă bine ingredientele și mai lasă-le să fiarbă până când sosul scade și compoziția devine consistentă.

Lasă amestecul de carne cu orez și celelalte ingrediente să se mai răcească, apoi umple roșiile cu el.

După umplere pune căpăcelele peste roșii și așază roșiile umplute într-un vas în care pui puțină apă și roșii tocate. Pune vasul în cuptor și mai prepară roșiile umplute pentru 15 minute, la 175 de grade Celsius. Nu necesită timp îndelungat de preparare pentru că ingredientele din interior sunt deja preparate.

Poți servi delicioasele roșii umplute cu carne și orez ușor calde, la masa de prânz, alături de o salată verde sau una de crudități.

Exit mobile version