Prăjitura Pani Walewska. Prăjitură cu aluat fraged, bezea și gem

Prăjitura-Pani-Walewska

foto retetefeldefel.ro

Prăjitura Pani Walewska sau Doamna Waleaska merită preparată pentru un platou cu prăjituri festive, pentru că este pur și simplu delicioasă. Este realizată dintr-o combinație de straturi cu texturi și culori deosebite.

Rețeta aparține bucătăriei poloneze și a fost creată în memoria contesei de Ornano, iubita lui Napoleon I. De atunci, a devenit foarte populară în Polonia și a fost rapid preluată de bucătarii din alte țări. Odată cu trecerea timpului a ajuns și la noi, iar acum ne putem bucura de un desert delicios și nu foarte dificil de preparat.

Prăjitura Pani Walewska – Ingrediente

Ai nevoie pentru această delicioasă prăjitură de ingrediente pentru aluat fraged pe care îl ungi cu gemul preferat, de ingrediente pentru bezea și de ingrediente pentru cremă de vanilie.

Pentru aluat fraged, copt într-o tavă de 33/42 cm:

Pentru bezea:

Pentru crema de vanilie:

Mod de preparare

Mai întâi, vei pregăti aluatul fraged pentru foile prăjiturii. Poți coace o singură foaie în cea mai mare tavă a cuptorului, apoi o secționezi pe jumătate. Dar poți la fel de bine coace două foi, în două tăvi mai mici.

Foile de aluat fraged se coc de la început unse cu gem de fructe și bezea de albușuri.

Cum prepari foile de aluat fraged cu gem și bezea

Pune untul moale într-un bol, împreună cu gălbenușurile și cele două tipuri de zahăr. Amestecă-le până când se dizolvă zahărul și obții o compoziție omogenă. Adaugă smântâna, sarea și omogenizează din nou compoziția. Apoi, poți încorpora făina amestecată cu praful de copt și bicarbonatul de sodiu.

Frământă aluatul până când devine compact, dar nu foarte ferm. Acoperă-l cu folie de prospețime și pune-l la rece timp de 30 de minute, acoperit cu folie. Între timp, prepară bezeaua de albușuri.

Adaugă un praf de sare peste albușuri și amestecă-le până când devin spumoase. Adaugă puțin câte puțin din zahăr, dar și sucul de lămâie și amestecă energic până când bezeaua devine fermă.

Cum coci și montezi prăjitura Pani Walewska

Mai întâi, pornește cuptorul la 180 de grade Celsius și pune hârtie de copt în tavă.

Scoate aluatul de la frigider și întinde-l uniform la baza tăvii. Unge-l cu gemul de fructe preferat, iar peste gem întinde uniform bezeaua de albușuri. Presară fulgii de migdale peste bezea și introdu tava în cuptorul încălzit.

Coace foaia de aluat fraged cu gem și bezea pentru 10-12 minute, la 180 de grade Celsius.

În acest interval de timp, poți prepara și crema de vanilie.

Amestecă gălbenușurile cu zahărul, sarea și amidonul într-o crăticioară, apoi adaugă laptele. Amestecă bine până la omogenizare și fierbe crema de vanilie până când capătă textura unei budinci, amestecând continuu. După stingerea focului, adaugă în cremă untul și vanilia.

Acoperă crema de vanilie cu folie de prospețime, pentru a nu se forma crustă la suprafață. Las-o să se răcească, apoi introdu mixerul în ea și amestec-o puțin pentru a deveni mai cremoasă.

Pentru a monta prăjitura Pani Walewska, secționează foaia de aluat fraged cu gem și bezea pe jumătate. Întinde crema de vanilie peste una dintre părți și așază cealaltă parte deasupra.

Pune prăjitura la loc răcoros timp de 5-6 ore sau de pe o zi pe alta pentru a se frăgezi bine foile și a putea porționa prăjitura perfect.

Exit mobile version