Copănele de pui în crustă crocantă de porumb. Rețetă adorată de întreaga familie

pulpe-in-crusta

foto catine.ro

Rețeta de copănele de pui în crustă crocantă de porumb este o variantă delicioasă și crocantă a clasicei rețete de pui pane. Este perfectă pentru o masă de prânz gustoasă și ușor de preparat sau chiar pentru cină. Crusta de porumb oferă o textură crocantă și o aromă ușor dulceagă, iar carnea rămâne fragedă și suculentă în interior.

Copănelele sunt de fapt pulpele de pui inferioare, pe care le adoră toți bucătarii, dar și consumatorii. Au cea mai fragedă carne de la pui și se pot prepara în diferite moduri. Pot fi incluse și în supe, ciorbe sau în diverse tocănițe. Însă vor fi mai delicioase preparate la grătar, la tigaie sau în cuptor. Pot fi asezonate cu diferite condimente sau ierburi aromate, pentru a obține gusturi deosebite. În plus, pot fi preparate și alături de pulpele superioare, folosindu-le întregi sau secționate.

Ingrediente

Mod de preparare

Mai întâi vei pregăti copănelele de pui, care necesită clătire cu apă rece, apoi uscare. Tamponează-le cu prosoape de hârtie absorbante pentru a elimina orice picătură de apă de pe ele. Condimentează-le cu sare, piper și puțină boia de ardei dulce sau iute, pentru un gust mai intens.

Cum prepari copănele de pui în crustă crocantă de porumb

După ce ai pregătit copănelele de pui, lasă-le 10-15 minute deoparte să se aromatizeze de la condimente.  Între timp, pregătește celelalte ingrediente necesare rețetei. Zdrobește fulgii de porumb într-o pungă, folosind un sucitor de aluaturi. poți opta pentru a folose blenderul sau un chopper.

Nu exagera cu zdrobirea, trebuie să obții bucăți mici, dar nu foarte fine, pentru le transforma ulterior într-o textură crocantă.

Pune fulgii de porumb zdrobiți într-un bol încăpător.

În alt bol sau într-o farfurie pune făina și amestec-o cu pudră de usturoi , sare și piper. Dacă vrei o aromă mai intensă, poți adăuga condimente precum cimbru, oregano sau rozmarin în amestecul de făină.

Sparge ouăle într-un bol și amestecă-le până la omogenizare.

Când ai toate aceste ingrediente pregătite poți aprinde aragazul și așezi deasupra lui o tigaie cu ulei. Trece fiecare copănel de pui mai întâi prin făină, apoi prin ouă, și la final prin fulgii de porumb, asigurându-te că sunt bine acoperite pe toate părțile. Prăjește copănelele de pui în ulei încins până când sunt bine rumenite pe toate părțile.

Poți opta pentru a le prepara în cuptor. Așază copănelele într-o tavă tapetată cu hârtie de copt și unge-le ușor cu ulei sau folosește spray de gătit. Coace-le în cuptorul preîncălzit la 200 de grade Celsius timp de 25-30 de minute, întorcându-le la jumătatea timpului pentru a se rumeni uniform.

Servește delicioasele copănele în crustă crocantă de porumb calde, alături de sosuri precum ketchup, maioneză sau un sos de iaurt cu usturoi, și o salată proaspătă sau cartofi prăjiți.

Exit mobile version