Pentru iubitorii deserturilor cu gust și miros de copilărie, avem o rețetă perfectă de ciocolată de casă cu fistic și merișoare. Compoziția ciocolatei de casă este așa cum o preparau mamele și bunicile în trecut, cu lapte praf, cacao și unt. Fisticul și merișoarele adăugate sunt opționale.
oți adăuga ingredientele preferate: alune, nuci, stafide sau orice fructe deshidratate. Important este să respecți cantitățile compoziției de ciocolată.
Ciocolată de casă cu fistic – Ingrediente
- 250 gr lapte praf,
- 40 gr pudră de cacao
- 125 ml apă
- 175 gr zahăr tos
- 125 gr unt cu peste 80% grăsime
- 2-3 lingurițe esență de rom
- un praf de sare
- 150 gr fistic nesărat
- 50 gr merișoare deshidratate
Mod de preparare
Începe prin a tăia untul în cuburi mai mici și lasă-l 10 minute la temperatura camerei. untul nu trebuie să fie rece de la frigider pentru a nu influența negativ, textura siropului.
Între timp, pregătește restul ingredientelor. Cerne laptele praf, dar și pudra de cacao, separat. Pune la hidratat în apă călduță merișoarele, sau stafidele, dacă optezi pentru acestea. Curăță fisticul și toacă-l în bucăți mai mari.
Într-un vas cu pereți mai înalți, pune apa cu zahărul și lasă-le la foc încet. Amestecă constant până se topește tot zahărul. lasă siropul să fiarbă aproximativ 3 minute de la primul clocot.
Siropul pentru ciocolată va căpăta consistență în acest interval. Nu trebuie să fierbi siropul foarte mult, pentru a nu ieși ciocolata casantă. Însă nici foarte fluid nu trebuie să fie, pentru a nu ieși ciocolata prea moale.
Stinge focul, adaugă cuburile de unt și amestecă până se topesc. Apoi adaugi, pe rând: laptele praf, pudra de cacao, esența și un praf de sare. Sarea va accentua gustul delicios al ciocolatei, însă mare atenție la cantitate. Adaugă fisticul tocat și merișoarele bine scurse și omogenizează compoziția.
Tapetează cu folie alimentară o tavă de 20/20 cm,, sau o formă de ceramică, o tavă de chec, etc. Toarnă compoziția pentru ciocolată de casă cu fistic și merișoare în ea și niveleaz-o frumos. Pune tava la frigider pentru câteva ore, până se întărește ciocolata și se poate porționa.
Răstoarnă ciocolata pe o planșetă tapetată cu hârtie de copt și presărată cu pudră de cacao. Porționeaz-o cu un cuțit cu lamă subțire, pe care îl treci de fiecare dată prin apă rece.
