Chec cu lămâie și afine, aromat și frumos colorat

Chec-cu-lămâie-și-afine

foto catine.ro

Rețetele de chec sunt printre cele mai des preparate, pentru că se numără printre cele mai apreciate rețete ale copilăriei și sunt foarte versatile. Dacă ești deja familiarizată cu rețeta clasică de chec, îți oferim mai jos o rețetă de chec cu lămâie și afine, aromat și frumos colorat.

Rețeta este simplă, precum rețeta clasică, dar cu adaos de alte ingrediente ce oferă un plus de gust și de aspect. Afinele sunt fructele care se comportă foarte bine în blaturile de prăjituri. Oferă acestora un plus de gust și aromă, iar lămâia asigură prăjiturilor o aromă deosebită și un efect răcoros.

Chec cu lămâie și afine – Ingrediente

Mod de preparare

Ingredientele din lista de mai sus sunt calculate pentru un chec copt în tavă cu dimensiunile de 30/11/6 cm.

Începe prin a aduna pe masa de lucru toate ingredientele din listă. Mai întâi, vei scoate ouăle din frigider și le vei lăsa la temperatura camerei timp de cel puțin 20 de minute. Separă de la început albușurile de gălbenușuri, în două boluri. Albușurile se vor amesteca mult mai bine dacă nu sunt foarte reci, iar bezeaua va avea cu siguranță textura perfectă.

Apoi, trece făina prin sită pentru a fi mai aerată. Răzuiește cât mai fin coaja de la o lămâie de mărime medie și stoarce-i sucul. Clătește afinele, curăță-le de impurități și lasă-le la scurs într-o sită. Pune hârtie de copt în tava de chec.

Când ai aceste ingrediente pregătite, poți porni cuptorul la 180 de grade Celsius.

Cum prepari chec cu lămâie și afine

Presară un praf de sare peste albușuri, introdu mixerul în ele și amestecă-le până când devin spumoase. Adaugă, treptat, zahărul și sucul de lămâie, în timp ce amesteci energic. Te oprești din amestecat când obții o bezea fermă.

Presară puțină sare și peste gălbenușuri, adaugă și coaja de lămâie și amestecă-le pentru a le intensifica culoarea. Apoi, adaugă uleiul și omogenizează bine amestecul. Încorporează treptat compoziția de gălbenușuri în bezeaua de albușuri. Tot treptat, încorporează și făina și omogenizează ușor aluatul, folosind o spatulă. Ultimul pas constă în adăugarea afinelor și amestecarea lor în aluat.

Întinde uniform aluatul pentru chec în tavă și introdu tava în cuptorul încălzit. Coace checul la 180 de grade Celsius, pentru 35 – 40 de minute.

După coacere, lasă-l să se răcească mai întâi în tavă, apoi îl poți transfera pe un suport de răcire.

Presară zahăr pudră și porționează deliciosul chec cu lămâie și afine după ce se răcește, pentru a nu se deforma.

Exit mobile version