Instabilitatea atmosferică se va accentua joi şi vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial în Maramureş, Crişana, Banat, cea mai mare parte a Transilvaniei şi în zona de munte, potrivit unei atenţionări Cod galben emise de Administraţia Naţională de Meteorologie.
ANM a emis cod galben de ploi torenţiale
În 21 de judeţe din aceste regiuni, cantităţile de apă vor fi de 15…20 l/mp în intervale scurte de timp, se vor semnala descărcări electrice, căderi de grindină, intensificări ale vântului şi vijelii, în general cu viteze de 50…70 km/h.
În zona montană înaltă rafalele vor depăşi 80…90 km/h.
Vântul se va intensifica treptat şi în Dobrogea, nord-estul Munteniei şi sudul Moldovei, cu viteze de 50…60 km/h.
Vremea se va răci accentuat la nivelul întregii ţări şi vor fi precipitaţii moderate cantitativ până sâmbătă la prânz.
